Mai mulţi angajaţi ai Tribunalului Suceava şi Curţii de Apel Suceava au câştigat, marţi, premii importante cu ajutorul colegilor lor magistraţi.
15 persoane angajate ca personal contractual al instanţei au câştigat un proces împotriva instituţiilor lor.
Magistraţii Curţii de Apel Suceava au dispus, marţi, să oblige Tribunalul şi Curtea de Apel “la plata în favoarea reclamanţilor a sumelor reprezentând premii de 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcţiilor publice şi personalului contractual prevăzute în statul de funcţii pentru perioada ianuarie – decembrie 2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei la data plăţii”.
Iată cine sunt beneficiarii acestor premii:
CIOBANU MARIA | |
CRISTUREAN OANA MIHAELA | |
ILAŞ BENONIE | |
NEAGU VALERIA | |
NEAGU DUMITRESCU RODICA | |
IACOB LUXIŢA MARGARETA | |
MACOVEI LUMINIŢA- TATIANA | |
DRÂMBA LARISA CRISTINA | |
DEJAN ANCA MIOARA | |
STRIBLEA ANCUŢA ADINA | |
HULUBAŞ DANIELA | |
GHEAŢĂU ANGELA | |
GROSU MARIA | |
VASILIU ROXANA ALINA | |
UNGUREANU MIHAELA |