Poliţiştii suceveni sunt în alertă după ce o adolescentă de 17 ani din comuna Vereşti, satul Corocăieşti, a dispărut de la domiciliu. Larisa Marinela Corneanu a dispărut de acasă duminică după-amiază.
Semnalmente: înălţime 1,60 m, greutate circa 55 kg, constituţie atletică, ochi albaştri, păr blond, lung până la nivelul umerilor, fără semne particulare.
La momentul plecării de la domiciliu aceasta era îmbrăcată cu blugi de culoare neagră, geacă din fâş de culoare neagră și era încălțată cu adidaşi de culoare neagră.
Cei care pot da relaţii despre ea, sunt rugaţi să sune la 112 sau la 116.000 număr telefonic special pentru copiii dispăruţi.