Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Preotul Minu Mititelu înlocuit cu arhidiaconul Iustin Tănase în Comisia pentru Protecția Copilului

Preotul Minu Mititelu, de la Biserica Sfânta Vineri din  cartierul George Enescu din Suceava  va fi înlocuit cu arhidiaconul Iustin Tănase în Comisia pentru Protecţia Copilului Suceava, după un an de la numirea sa în această comisie.

Fața bisericească care este și protopop de Suceava a ocupat funcția  în calitate de reprezentant al Asociaţiei „Lumină Lină timp de 12 luni așa cum prevede statul acestei comisii. Preotul Mititelu este cunoscut pentru lucrurile frumoase făcute la Biserica „Sfînta Vineri”, mai ales pentru centrul de asistenţă socială deschis pentru cei care n-au casă şi n-are cine să le dea o lingură de mîncare. În 2008, Minu Mititelu a devenit cunoscut şi pentru că a încercat în urmă cu câțiva ani ,să ajungă membru al Consiliului Local Suceava, însă fără succes.

Preotul Mititelu a candidat ca independent cu sloganul „Glasul Bisericii în Consiliul Local”. l. Arhidiaconul Iustin Tănase este directorul executiv al Fundaţiei „Sfinţii Ierarhi Leontie şi Teodosie” din Rădăuţi, fiind cunoscut pentru activitățile sale de la căminul pentru copii din cadrul Mănăstirii Bogdana.

 

 


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. Maria says:

    Si fiica lui Ioana Mititelu se imbata de nu stie cum o cheama si se culca cu barbatii altor femei! Nu cred ca i-a explicat prea bine tati cele 10 porunci !

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*