În perioada 1-2 martie, la Ciocăneşti, se va desfăşura cea de-a XI-a ediţie a “Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate”. Festivalul are loc în fiecare an înainte de începutul Postului Mare, întrucât în această perioadă meşterii populari încondeiază “cele mai frumoase ouă”.
Modelele de pe casele locuitorilor din Ciocăneşti seamănă cu oul. Acest lucru reliefează o veche tradiţie în care motivul de pe costumul popular se regăseşte atât pe oul încondeiat, cât şi pe casele locuitorilor. Localitatea Ciocăneşti este singura din ţară care întruneşte cele trei elemente ale motivului popular, fapt pentru care a fost îndreptăţită să organizeze acest festival.
Deschiderea festivalului va avea loc la ora 11.00, la Casa de Cultură “Florin Gheucă”, după sfinţirea Aşezământului Polivalent al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Ciocăneşti.
Din programul manifestărilor nu vor lipsi concursul “Cele mai frumoase coşuri pascale” şi competiţia gastronomică “Lăsata secului”.
Pe 1 martie, momentele folclorice vor fi asigurate de Taraful “Ionică Ţaran” şi Ansamblul “Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti, urmate de “Hora meşterilor populari”, printre invitaţi numărându-se Orchestra “Rapsozii Câmpulungului” şi soliştii Sofia Vicoveanca şi Dorica Raţiu. Duminică după-amiază, în cadrul spectacolului folcloric, vor evolua Dorica Raţiu şi Pamfil Roată, Orchestra Populară “Rapsozii Botoşanilor” cu soliştii Daniela Condurache, Cornelia Ciobanu, Elena Mândrescu, Laura Ştefănescu, Dan Doboş, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, seara încheindu-se cu folclor maramureşean, cu Ionuţ Sidău.
Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate
În satul bucovinean de care vă vorbesc, femeile, copiii şi chiar bărbaţii au ridicat tehnica „închistririi ouălor“ la rang de artă. Nu-i casă în sat în care să nu se ştie a încondeia ouă, iar meşteşugul este practicat în fiecare zi, indiferent de anotimp, nu doar în Postul Paştilor. Tradiţia, venită din vremi de care oamenii nici nu-şi mai aduc aminte, purtată din generaţie în generaţie, a devenit acum un brand al localităţii. Ouăle încondeiate de Ciocăneşti, decorate cu ceară de albine, pe fond negru, au ajuns celebre în întreaga lume. Azi, multe dintre femeile satului trăiesc din această îndeletnicire, însă ouăle n-au devenit un obiect comercial, fabricat în serie, spre a fi vândut. Fiecare în parte este unic, are un model anume, iar încondeietoarea-autoare transpune pe coaja fragilă mesajul său către lume.
Cum era şi firesc, pentru ca aceste miniaturale opere de artă să nu fie date uitării sau distruse, la Ciocăneşti a fost înfiinţat Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate , unic în România, unde sunt expuse ouăle premiate la cele şase ediţii ale Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate. Muzeul conţine şi o bogată colecţie de unelte şi obiecte de uz gospodăresc tradiţionale, donate de locuitori, un atelier de ţesătorie şi o şcoală de încondeiere a ouălor pentru copiii din localitate. Astfel, vizitatorii pot admira pe viu demonstraţii de încondeiat ouă sau de ţesut.