Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 80 de infracţiuni grave anunţate la Suceava, în ultimele trei săptămâni, prin 112

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Suceava, numai în ultimele trei  săptămâni, prin 112 au fost semnalate peste 80 de infracţiuni grave (agresiuni, furturi, distrugeri, ameninţări, dispariţii de persoane). Pe lângă acestea sunt înregistrate alte sute de apeluri prin care se sesizează fapte mai puţin grave sau care nu sunt de natură infracţională.

În urma apelurilor prin 112 privind infracţiuni grave, în baza sesizărilor prompte ale cetăţenilor şi a informaţiilor furnizate de aceştia au fost identificate nu mai puţin de 55 de persoane care sunt în prezent cercetate penal pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului sau contra integrităţii fizice şi vieţii persoanelor.

Din luna  martie  2005 a fost introdus in România Sistemul Naţional Unic pentru Apel de Urgenţă (SNUAU). Principalele evenimente ce implică intervenţia Poliţiei pentru care cetãţenii pot apela la 112 sunt: omor, atac armat, atentat, tâlhărie, tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, trafic şi consum de droguri, furturi, accidente rutiere soldate cu victime sau persoane incarcerate, alte situaţii grave.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*