Record pentru Primăria Suceava! A reușit să vândă o primă locuință ANL. Este vorba despre un apartament cu 2 camere de pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, preţul de vânzare fiind de 22.870 de euro(inclusiv TVA), la care se adaugă contravaloarea terenului cotă indiviză, de 2.436 de lei(fără TVA).
„Am vândut o primă locuinţă, dar mai avem solicitări, în lucru fiind şi alte dosare. În măsura în care vindem locuinţe, ni se vor întoarce nişte bani şi vom putea continua investiţiile”, a spus Lungu.
În decembrie 2013, Consiliul Local a aprobat vânzarea a 21 de unităţi de locuit situate în cartierele Obcini şi Priveghetorii, acesta din urmă aflându-se în preajma Gării Burdujeni.
Potrivit regulamentului, titularul contractului sau membrii familiei acestuia nu trebuie să aibă în proprietate o altă locuinţă, iar venitul mediu brut pe membru de familie, la data vânzării, nu va depăşi cu 100% salariul mediu pe economie.
Locuinţele dobândite pe calea amintită nu vor putea fi înstrăinate decât după o perioadă de 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Sumele obţinute din vânzarea apartamentelor şi garsonierelor ANL sunt destinate exclusiv construirii de locuinţe, un comision de 1% din preţul de vânzare a acestora făcându-se venit la bugetul local.