Un proiect lansat anul trecut de Agenţia Naţională Sanitară Veterinară are şanse să prindă contur, iar județul nostru ar putea ar putea exporta carne de bovine pe pieţele asiatice.
Firma “Avastar” din Roşcani aşteaptă, în aceste zile, o delegaţie din partea unor potenţiali investitori chinezi, care vor să vadă condiţiile de sacrificare şi de păstrare a cărnii. Abatarul din Roșcani a fost mistuit de flăcări într-un incendiu puternic în 2011, dar s-a redresat destul de repede având în vedere pagubele imense.
Mai mult, societatea cu pricina a fost amendat de către Garda de Mediu cu suma de 40.000 de lei pentru fapte grave. Poluarea şi mirosul insuportabil provocate de angajaţii abatorului Avastar, de la Roşcani-Liteni, care deversau deşeuri provenite din procesul de tăiere pe un câmp din apropierea unităţii, o amestecătură de bucăţi de organe şi sânge, nu a rămas nepedepsită pe linie de protecţie a mediului. Comisarul Adriana Iordache, şefa Gărzii de Mediu Suceava, preciza în iunie 2013 că în urma anchetei s-a stabilit că apele uzate pre-epurate provenite de la abator au fost descărcate neconform pe islazul comunal al localităţii, un teren natural prin care, datorită permeablităţii, deşeurile au ajuns în apele subterane. Cu alte cuvinte s-a produs o poluare a mediului. Amenda în cuantum de 40.000 de lei a fost aplicată în baza OUG 195/2005, privind protecţia mediului.
Ea a mai precizat că reprezentantul Avastar a semnat procesul verbal fără obiecţii. Dacă va achita amenda în termen de 48 de ore, administratorul are şansa de a plăti efectiv doar 15.000 de lei, jumătate din sancţiunea minimă prevăzută pentru acest tip de poluare.
Dar revenind la marele proiect la întâlnire şi-au anunţat prezenţa şi reprezentanţi ai Administraţiei pentru Controlul Calităţii şi Inspecţiei şi Carantinei din Republica Populară Chineză.
Potrivit unui comunicat al Agenţiei Sanitar-Veterinară , misiunea va acorda o atenţie deosebită modului în care autorităţile veterinare realizează controale asupra unităţilor de abatorizare a bovinelor, precum şi modului în care operatorii de industrie alimentară respectă condiţiile stabilite de legislaţia sanitară veterinară.