Un echipaj de poliție din cadrul Postului de poliție Grănicești, în timp ce executa serviciul de supraveghere și controlul circulației pe D.N.2 din localitate, a oprit pentru control o autoutilitară condusă de o persoană de 31 ani cu dublă cetățenie română și ucraineană.
În autoutilitară se mai afla o persoană de 54 ani cu dublă cetățenie română și ucraineană. În urma controlului, au fost găsite 300 de pachete de cafea, a 1.000 grame fiecare, produsă în Italia, pentru care, conducătorul auto nu a prezentat documente de proveniență.
Bărbatul a declarat că întreaga cantitate de cafea (300 kg) a cumpărat-o din Italia cu suma de 1.200 de Euro și urma să o transporte în Ucraina.
Întreaga cantitate de cafea, în valoare de aproximativ 9.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.