
În momentul în care a fost identificată, prima intenţie a conducerii mănăstirii a fost de a anunţa organismele abilitate ale Statului.
În faţa refuzului categoric al tinerei adolescente, aflată într-o stare de agitaţie, stareţul şi duhovnicul mănăstirii au hotărât să o găzduiască peste noapte, având în vedere orele târzii şi urmând ca a doua zi să o conducă la primul tren direct spre Bucureşti din municipiul Suceava în jurul orelor prânzului (12.00-14.00). În faţa acestei decizii, adolescenta s-a mai liniştit, a spus că îi pare rău că a făcut acest gest şi a acceptat ca a doua zi să se întoarcă acasă, menţionând permanent că nu doreşte să fie preluată de poliţie.

Conducerea Mănăstirii Sihăstria Rarăului mai precizează faptul că eleva din Bucureşti a ajuns la mănăstire după verificările Poliţiei Judeţului Suceava şi ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a ales să informeze Poliţia după plecarea fetei, ţinând cont în primul rând de starea de panică a adolescentei, de refuzul categoric al acesteia de a fi preluată de către organismele abilitate ale Statului şi de promisiunea ei fermă că doreşte să se întoarcă la familia din Bucureşti.
Stareţul şi duhovnicul Mănăstirii Sihăstria Rarăului îndeamnă familia, şcoala, comunitatea parohială din Bucureşti să-i acorde atenţia cuvenită şi să o sprijine pe adolescenta Iulia Ionescu pentru depăşirea acestui moment dificil din viaţa sa.