Iulia Ionecu, eleva olimpică din București care a ajuns duminică acasă, la Bucureşti, era în tren cu mai mulţi agenţi sub acoperire, care îi luaseră urma. Potrivit purtătorului ce cuvânt al IPJ, Ionuș Epureanu, fata a fost identificată de polițiști, iar ofițeri sub acoperire au stat chiar în același compartiment cu ea. Astfel, polițiștii au știut că fata și-a sunat mama de pe un telefon mobil. Polițiștii din tren l-au chemat pe șeful de tren și i-au cerut acestuia să fie martor, deoarece aveau nevoie de un civil în momentul în care au întocmit raportul final, înainte ca fata să fie adusă acasă. Este posibil ca bărbatul să fi spus apoi că el a găsit-o pe fată în tren, ceea ce, potrivit Poliției, nu este adevărat. Iulia Ionescu ar fi venit la gara din Suceava însoțită de un călugăr și că ar fi purtat straie monahale, pe care le-a dat jos la urcarea în tren.
Când a fost găsită, Iulia Ionescu se afla într-un tren internaţional care plecase de la Moscova şi venea spre Capitală. Poliţiştii spun că ei sunt cei care i-au dat de urmă fetei, deşi reprezentanţii CFR susţin că şeful trenului respectiv a identificat-o pe tânără şi a anunţat autorităţile. Acesta a declarat că fata a fost adusă în Gara Suceava de un călugăr şi că, la rândul ei, adolescenta purta haine monahale, pe care le-a dat jos la urcarea în tren.
Polițiștii au declarat că au localizat-o pe fată în trenul internaţional care plecase de la Moscova şi că aveau de gând să o însoțească discret până la București, însă aceasta a fost văzută de un angajat CFR care a sunat la 112. Alți polițiști au preluat-o pe Iulia Ionescu din gara Focșani și au încredințat-o familiei.