Muzeul Apelor “Mihai Băcescu ” din Fălticeni are în patrimoniu peste 750 de exponate, din care unele pot fi considerate de excepţie. Între obiectele de mare interes se remarcă un glob geografic cu relieful scoarţei terestre, unic în Europa, prin faptul căînfățișează , pentru prima dată alături de relieful uscat, și configuraţia reliefului subacvatic. Exponatul a fost executat cu multă migală și precizie de-a lungul a cinci ani și jumătate de profesorul Neculai Isaic din comuna suceveană Vadu Moldovei.
Doar prin atlase și hărți mai poți vedea ceea ce în Fălticeni este fizic: relieful subacvatic, redat la scară, pe un glob geografic la care s-a lucrat vreme de mai bine de 5 ani și care nu are aseamăn nicăieri în lumea asta mare! De obicei, globurile prezintă doar relieful terestru, doar acesta din Fălticeni este mai cu moț – ne arată și relieful de sub ape!
Globul poate fi admirat contracost, pentru suma de 6 lei/adult, în cadrul Muzeului Apelor “Mihai Băcescu,,. De asemenea, muzeul găzduieşte noua diorame, precum și un acvariu de mari dimensiuni, un adevărat strop de mare pe tarâm sadovenian.
Una din săli prezintă exponate care au aparţinut primului muzeu din Fălticeni, ce datează din 1914. Instituţia muzeala înfiinţata atunci de către profesorul emerit Vasile Ciurea era al doilea din țară ca importanță . La Muzeul Apelor din Falticeni poate fi admirat acum aproape integral patrimoniul secţiilor vechiului muzeu – arheologie, istorie, arme vechi, etnografie, carte veche, numismatica si fotografie. Vizitatorii sunt atraşi, de asemenea, si de o trăsurica executată doar cu briceagul de Leon Comnino, de-a lungul a 35 de ani. Expusa în 1937 la o expoziţie universală la Paris, trăsurica a impresionat și a reținut îndelung atenţia vizitatorilor prin măiestria și migala execuţiei .
Profesorul de ştiinţe ale naturii Vasile Ciurea a întemeiat, în 1914, primul muzeu din judeţul Suceava şi printre primele din ţară. Mihai Băcescu, fost elev al profesorului şi fălticenean la origine, avea să reînfiinţeze, în 1982, muzeul care poartă astăzi numele de Muzeul Apelor „Mihai Băcescu“.
„Este un muzeu cu specific acvatic, spre deosebire de alte muzee de ştiinţe ale naturii din ţară, muzeul prezintă strict viaţa din ape. Un muzeu unic în ţară, care reuneşte curiozităţi din mări şi oceane aduse de academicianul Băcescu din cele patru expediţii la care a luat parte, în Oceanul Pacific, recomandat de Emil Racoviţă, în Oceanul Atlantic şi cel Indian. Absolut toate exponatele, peste 700 la număr, sunt donaţiile academicianului Băcescu, cu excepţia câtorva diorame, primite de la muzeul din Tulcea“, a spus Dana Tofan, muzeograf şi director al Muzeului Apelor „Mihai Băcescu“ din Fălticeni.
Atracţia muzeului, în special pentru cei mici, o reprezintă „partea vie“, respectiv cele 13 acvarii cu peşti indigeni şi exotici, broaşte ţestoase, scoici şi raci. Mai mult, aici poate fi admirat un glob geografic, unic chiar şi în lume, întrucât redă la scară, alături de relieful uscatului, şi configuraţia reliefului subacvatic.
„Aici se predau foarte multe lecţii de geografie şi ecologice, în special la glob, elevi cum ar fi, de exemplu, cei de la Colegiul Naţional «Costache Negruzzi» din Iaşi vin şi fac lecţii recapitulative la glob. Se ţin şi lecţii de biologie-zoologie, întrucât avem animale conform clasificării animalelor din manualul de zoologie, dar şi lecţii de ecologie şi istorie locală“, a mai spus Dana Tofan.
Inaugurat în 1982, muzeul deţine lucrări cuprinzând rezultatele cercetărilor celor mai de seama reprezentanţi ai ştiinţelor naturii din România- Emil Racoviță ,Grigore Antipa, Paul Bujor, Ion Borcea, Mihai Bacescu. Asemenea lui Emil Racoviță, academicianul Mihai Băcescu a colindat marile și oceanele lumii, participând la multe expediţii și explorări oceanografice. Descoperitor al multor specii de pești și crustacei, profesorul a dăruit un muzeu unic în Moldova și printre putinele din țară prin profilul sau dedicat Oceanului Planetar.