Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Edilul Sucevei vrea ordine cu maidanezii de pe străzile orașului. Vezi ce vrea să facă cu ei!

Edilul Sucevei vrea să facă ordine cu câinii fără stăpân de pe străzi. La întâlnirea, de marţi, cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari, primarul Ion Lungu a spus că mai multe firme şi asociaţii de protecţie a animalelor au depus dosare pentru participarea la licitaţia de concesionare a serviciului. El susține că începând din martie, câinii comunitari vor fi cazaţi timp de 14 zile în padocuri, iar în cazul în care nu vor fi adoptaţi, se va ajunge la eutanasiere. În luna octombrie a anului trecut, problema

câinilor vagabonzi şi soarta acestora a fost amplu dezbătută în  ultima perioadă. Un sondaj de opinie realizat arăta că 70% dintre  suceveni sunt pentru eutanasierea câinilor fără stăpân. Sondajul a fost realizat  în municipiul Suceava de Hexis Consulting, în perioada 3-7 septembrie 2013 , pe un  eşantion de 2.511 de persoane, marja de eroare fiind de +/-2,5%. De cealaltă  parte, proporţia sucevenilor care se opun unei astfel de practici este de 17%,  în timp ce nehotărâţii dau diferenţa de 13%.

Pe de altă partă, preşedintele Asociaţiei Pro Anima, care se ocupă cu  protecţia animalelor, s-a declarat sceptică în ceea ce priveşte corectitudinea  sondajului.

Acest procent nu este real. Într-adevăr, oamenii nu vor câinii pe străzi,  dar nu le doresc moartea. Bucovinenii nu sunt nişte bestii, ci persoane cu frică  de Dumnezeu şi tolerante, şi de aceea afirm cu tărie că sondajul este unul  mincinos”, a declarat Doiniţa Cocriş.

Preşedinta Asociaţiei Pro Anima a adăugat că acest sondaj nu este relevant şi  „vom face şi altele, pentru a demonstra care este realitatea”.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*