Suceveanul Valentin S., de 69 de ani, a dorit să petreacă momente plăcute cu o tânără “culeasă” de pe stradă, dar s-a ales cu banii şi actele furate. El a reclamat Poliţiei municipale Suceava faptul că o femeie i-a sustras din locuinţă o pereche de pantaloni în care avea un portofel şi suma de 87 lei. Bărbatul a recunoscut apoi că, în timp ce se afla în zona Nordic, a observat o persoană de sex feminin de aproximativ 18 ani care apela la mila publicului şi s-a gândit să o ia la el acasă, în speranţa că va petrece câteva clipe alături de ea.
“Acesta a invitat-o pe tânără în locuinţa sa, unde i-a oferit de mâncare şi apoi s-a deplasat în baie pentru a pune apă într-un vas de bucătărie. În momentul în care a revenit în camera de zi, după 2-3 minute, a constatat lipsa tinerei pe care a primit-o în locuinţă şi a unei perechi de pantaloni de culoare albastră în care avea un portmoneu cu suma de 87 lei şi alte documente personale. Valoarea prejudiciului a fost evaluată la 90 lei” se precizează în comunicatul IJP.
În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Poliţiştii atrag atenţia cu privire la persoanele pe care le primiţi în locuinţă şi la relaţiile de prietenie cu persoanele necunoscute, existând riscul de a deveni victime ale unor infracţiuni. De asemenea, poliţiştii recomandă să nu încurajaţi cerşetoria, întrucât oferirea unor sume de bani sau alte bunuri nu rezolvă o problemă socială, ci perpetuează o situaţie care în timp se pot acutiza şi degenera inclusiv în infracţionalitate.