Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Liderul PMP Suceava a suferit o operație dificilă

Fost ministru secretar de stat în Ministerul Turismului în mandatul PDL, când ministerul a fost condus de Elena Udrea, președintele organizaţiei judeţene a Partidului Mişcarea Populară (PMP), Corneliu Popovici, în vârstă de 50 de ni, a suferit recent o operaţie dificilă, fiindu-i implantat un stent pe o arteră coroniană.

Operaţia s-a desfăşurat la Centrul de Excelenţă în Radiologie şi Cardiologie Intervenţională de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Doctorul Robert Haret, cel care a făcut operaţia este considerat de Corneliu Popovici ca cel care i-a dat a doua viaţă. “Până la operaţie, nu eram conştient că foarte aproape de noi trăieşte o lume întreagă formată din cei care au recunoştinţa îndreptată către cineva. După operaţie, am ajuns să cunosc o sumedenie de persoane care au beneficiat de talentul doctorului Robert Haret şi toţi îi adresează doar cuvinte de laudă”, a spus  Popovici.

“Intervenţia o consider ca pe o îmbunătăţire a calităţii motorului, o adevărată “tunare” întrucât în perioada următoare mă voi implica în competiţii politice importante”, a mai spus Corneliu Popovici, făcând referire la alegerile europarlamentare şi prezindenţiale din acest an.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*