Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Autoritățile vor ca salcâmii să fie plantați ca perdele de protecție

Preşedintele Consiliului Judeţean Cătălin Nechifor a declarat perdelele de protecție din salcâm nu pot fi încă puse în practică întrucât  nu exitsă un cadrul legal.El a spus că a purtat discuţii pe această temă cu inginerii silvici, dar că lipsa cadrului legislativ adecvat îngreunează luarea unei decizii.

Aceste plantaţii trebuie făcute pe terenuri private, ori acolo dacă ne apucăm să discutăm de compensaţii sau despăgubiri va fi foarte complicat de realizat.Voi vorbi cu parlamentarii suceveni care vor să iniţieze un proiect de lege să definim această zonă de protecţie şi care să fie tratată de serviciu public, de utilitate publică. Acum nu există soluţie legală !”, a spus Nechifor.

Șeful administrației județene a afirmat că principalele probleme cu drumurile viscolite se înregistrează în zonele Suceava, Rădăuţi, Fălticeni şi Siret.

Aceste investiţii sunt îngreunate de situaţia juridică a terenurilor, care aparţin, în general, persoanelor particulare. De cealaltă parte,consilierul PDL, Tudor Plăcință a spus că în cadrul reuniunii deliberativului județean de miercuri că perdelele de protecţie au un rol foarte important în menţinerea traficului rutier.

,, Pe marginea drumului de la Fălticeni spre Sasca s-au plantat pâlcuri de salcâm, chiar arătau foarte bine, dar au fost tăiaţi în urmă cu vreun an… Ar trebui să-i amendăm pe cei care distrug aceste protecţii de salcâmi,, a spus democrat liberalul.

O  parte din membrii legislativului susțin însă  că se impune plantarea puieţilor de salcâm pe marginea carosabilului. La începutul iernii au fost montate pe marginea sectoarelor cu probleme 15 kilometri de parazăpezi.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*