Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Prefectul Florin Sinescu: ,, Criza economică şi-a pus o puternică amprentă asupra bugetelor locale,,

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a declarat că  accesarea fondurilor europene nerambursabile reprezintă o alternativă viabilă pentru realizarea obiectivelor de investiţii. În 2013, Prefectura judeţului Suceava a monitorizat un total de 83 de proiecte, cu o valoare totală de 246,5 milioane de euro, se arată în raportul privind activitatea Instituţiei Prefectului, prezentat în plenul şefilor serviciilor desconcentrate şi instituţiilor publice judeţene. Potrivit prefectului  Florin Sinescu, cele mai multe proiecte, adică 62 dintre ele, însumând 100,5 milioane de euro, sunt finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală(PNDR). Pe de altă parte, prefectul a subliniat că 2013  încheiat nu s-a remarcat printr-un număr important de contracte semnate, aceasta şi ca urmare a expirării exerciţiului financiar 2007-2013.

Având în vedere faptul că anul trecut a fost ultimul din exerciţiul bugetar 2007-2013 şi din cauză că active au mai fost puţine linii de finanţare, la nivelul judeţului s-au semnat semnate 10 contracte de finanţare, a spus Sinescu.

Acestea din urmă depăşesc 8,3 milioane de euro, 6 proiecte, în sumă de 6,6 milioane de euro  fiind promovate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, după care urmează finanţările accesate prin Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Sinescu a  mai spus că sporirea gradului de absorbţie a fondurilor europene constituie o preocupare majoră a Instituţiei Prefectului judeţului Suceava, recunoscând faptul că, din cauza crizei, bugetele administraţiilor locale au avut mult de suferit.

În contextul crizei economice mondiale, care şi-a pus o puternică amprentă asupra bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, accesarea fondurilor europene nerambursabile reprezintă o alternativă viabilă pentru realizarea obiectivelor de investiţii necesare creşterii calităţii vieţii cetăţenilor”, a  conchis Sinescu.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*