Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Mănăstirea Slatina are stareță nouă

Maica  Filofteia Mirăuţi a fost instalată în funcţia de stareţă a Mănăstirii Slatina. Decizia numirii unei noi stareţe a venit după ce fosta stareţă, maica stareţă Evelina Tănase, s-a retras pe motive de boală.  Evenimentul a avut loc duminică, 26 ianuarie, în prezența IPS Pimen,  arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţiului  care a oficiat Sfânta Liturghie  în Biserica “Schimbarea la Faţă” a Mănăstirii Slatina.

Cu această ocazie, Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și starețul Mănăstirii Putna a citit în faţa credincioşilor decizia de numire a noii stareţe.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim ca maica Filofteia, cea care astăzi a fost așezată ca stareță, să poată să ducă mai departe tradiția, buna rânduială a acestei mănăstiri, pentru ca viața duhovnicească să se înnoiască. Noi creștinii și noi monahii suntem într-o permanentă înnoire. Când am uitat de noi înșine, atunci ne-am plafonat, dar când ne luptăm pentru înnoirea noastră cea lăuntrică, atunci este un lucru bun, bineplăcut lui Dumnezeu, a declarat starețul Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*