Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Procurorii DIICOT au reţinut 14 suceveni acuzaţi de trafic de persoane. Vezi numele lor!

Descinderile de luni ale procurorilor DIICOT au dus la reţinerea a 13 suceveni acuzaţi de trafic de persoane.

Procurorii au emis mandate de arestare pentru 14 din cei 21 de învinuiţi din dosar. Este vorba despre Petru Ignătescu, Mirela Bobu, Vasile Pentiuc, Genovica Chiriac, Vasile Bodnar, Lăcrămioara Feraru, Simona Feraru, Spania Feraru, Eduard Leonard Niculau, Titi Nedea, Tudor Murariu, Vasile Şerban, Florin Şerban, iar lista reţinuţilor este completată de botoşăneanul Ionuţ George Pădurariu. Toate persoanele reţinute au fost prezentate Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, gruparea de traficanţi a acţionat în perioada 2011-2013. În dosar au fost indetificate nouă victime, din care şase minore, fetele erau obligate să se prostitueze atât în ţară cât şi în străinătate.

4 dintre victimele racolate au fost transportate în Spania şi Italia, unde au practicat prostituția „la stradă”. Acestea erau mereu controlate de membrii grupării, atât direct, cât și prin intermediul telefonului mobil. Toate sume obținute erau predate direct sau trimise prin transfer bancar.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Judecătorii au respins recursul celor 13 persoane arestate preventiv pentru proxenetism | SuceavaNews.ro
  2. O mega grupare care se ocupa cu traficul de persoane, condamnată. Ce pedeapsă a primit fiecare | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*