Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Societate comercială prădată de hoţi

Vineri după-amiază, agenții de la Postul de Poliție Bilca, au fost sesizați de Gheorghe P. de 57 ani, din localitate, administrator al unei societăţi comerciale din localitate, cu privire la faptul că autori neidentificați au intrat în curtea societății după ce au deschis poarta de la intrare și din interiorul perimetrului societății din curte au sustras o punte spate cu grup și planetare ce a aparținut unui microbuz care a fost în proprietatea sa și pe care l-a radiat din circulație.

În baza sesizării s-au dispus măsuri de identificare a autorului şi a vehiculului în care au fost încărcate bunurile furate. Autoturismul a fost identificat şi blocat în trafic de către un poliţist. Din autoturism a coborât un tânăr care a abandonat autoturismul și a fugit în lunca râului Suceava, unde a fost urmărit aproximativ un km, însă acesta a fost pierdut în vegetația forestieră din luncă.

Luni au fost continuate cercetările, ocazie cu care, în urma măsurilor întreprinse de polițiști, autorul a fost identificat ca fiind  Laurențiu P., de 24 ani, din oraşul Vicovu de Sus.

Astfel, la data menţionată, deşi nu posedă permis, suspectul a condus un autoturism până la firma din Bilca, iar după ce a deschis poarta de acces, din interiorul perimetrului societății, a furat o punte spate cu grup și planetare, ce a aparținut unui microbuz, care a fost proprietatea respectivei unități economice și care a fost radiat din circulație, valoarea prejudiciului fiind de circa 2.000 lei.

De asemenea, din cercetări, polițiștii au stabilit că în perioada 24.12.2013-22.01.2014, față de Laurențiu P. s-a dispus măsura interdicției de a nu părăsi localitatea unde acesta locuiește efectiv, respectiv orașul Vicovu de Sus, fără încuviințarea procurorului, pe o durată de 30 de zile, conform ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

În urma administrării probelor față de Laurențiu P., s-a dispus măsura reținerii  pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava, ulterior, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare preventivă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*