Deputatul PNL Alexandru Ștefan Baişanu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că liberalii suceveni doresc amenajarea Parcului Şipote din municipiului reședință de județ. El a spus că iniţiativa se va putea materializa dacă Codul Silvic va fi aprobat. Trebuie amintit că parcul se află în proprietatea Direcției Silvice Suceava.
Tot miercuri, Băişanu l-a “înţepat” pe primarul Sucevei, Ioan Lungu, observând că acesta şi alte oficialităţi s-au plimbat la Laval, localitatea cu care Suceava s-a înfrăţit.
“Aș vrea să văd că se lasa cu ceva de pe urma plimbărilor pe acolo. Nu am văzut nici o reverberaţie și nici a se copia ceva bun“, a spus Băişanu.
În altă ordine de idei, deputatul liberal a spus că în cei zece ani de când se află la conducerea municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu nu a făcut mare lucru pentru ca suceveanul să aibă unde să se recreeze.
“Spun că e important să se amenajeze cursul râului Suceava. Ar fi un izvor de frumuseţe şi sănătate trupească şi sufletească. Există în Cluj pe râu , zeci de locuri amenajate pentru pescuit, joacă, relaxare. Exista piste de alergare. Exisă restaurante pe platforme plutitoare. Se pot face enorm de multe lucruri dacă ar fi amenajat acest municipiu. Toate punctele votate la PNL sunt binevenite pentru suceveni. Ne dorim și voturile partenerilor din PSD pe care uneori i-a mai strâns gheata la dreptul și au votat invers, dar acum când s-au bătut în cuie lucrurile, vor face altfel. Să arătam sucevenilor că după mandatul în care USL a fost majoritar în CL, nu a mai făcut Lungu și PDL ce au vrut în Suceava, așa cum fac acum”, a mai spus Băişanu.
Liderul organizației județene a PNL a subliniat că va avea o întâlnire cu conducerea PSD de la nivel de județ pentru a putea promova proiectele liberale.
“Probabil că și colegii din PSD vor avea proiecte pe care le vom sprijini iar pe cele de la PDL le vom susține dacă sunt pentru oameni. Să conștientizeze lumea că primarul executa ce spune CL și nu invers”, a conchis Băișanu.