Marti 09 Septembrie 2025, Actualizat acum 251 zile 12:00 am

Urmăriţi naţional prinşi la Suceava

În baza unor date şi informaţii obţinute de poliţişti, mai multe echipe  s-au organizat astfel încât persoanele urmărite să fie identificate şi reţinute şi să se asigure punerea în executare a mandatelor emise de instanţe încă din anii 2012 şi 2013.
La 17 decembrie 2013 Postul de poliție Straja, a primit spre executare mandatul din data de 16.12.2013,  emis de Tribunalul Suceava, privind pe  Ioan T., de  23 ani din comuna Straja, care a fost condamnat la executarea unei  pedepse privative de libertate pentru o perioadă de 30 de zile.În data de 14.01.2014, în urma măsurilor informativ-operative, s-a reușit identificarea și reținerea  lui T. Ioan,  care  a fost încarcerat în Arestul Preventiv al IPJ Suceava. În baza dispozițiilor I.G.P.R. T. Ioan  figura urmărit la nivel naţional.
De asemenea, a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, C. Dumitru, de 32 ani din oraşul  Vicovu de Sus, împotriva căruia Tribunalul Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 12 septembrie 2012, prin care a fost condamnat 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi deţinere de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie, iar Judecătoria Rădăuţi a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 19 septembrie 2012, prin care a fost condamnat 1 an şi o lună închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 – Republicată.În baza dispozițiilor I.G.P.R., C. Dumitru, figura urmărit la nivel naţional.Ambele persoane posesore de mandat  au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava.

Lăsați un comentariu

*