Zonele cele mai sărace din România sunt, de ani buni, sudul Moldovei, cel al Munteniei şi al Olteniei. Potrivit hărţii cu Riscul sărăciei realizate de Banca Mondială, judeţele cu Cod Roşu de sărăcie sunt Botoşani şi Vaslui, dar codul portocaliu se întinde la Suceava, Vrancea şi Olt.
Singura zonă “albă”, aflată în afara pericolului este Capitala.
Gradul de sărăcie și de excluziune socială din România a ajuns în 2012 la 42% din populație, în creștere față de anul precedent, când acest indicator se afla la 40,3%.
Acest indicator plasează România pe primele locuri în Europa, România fiind depășită doar de Bulgaria, cu 49%, în timp ce media UE se situa în jurul a 25%, potrivit Capital.ro.
De exemplu, în 2011, 4,74 milioane din totalul populaţiei române se aflau în risc de sărăcie (cu un venit mai mic de 60% din venitul mediu disponibil), 6,28 milioane se confruntau cu lipsuri materiale severe iar 1,14 milioane locuia u în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută.
În toamna anului trecut, reprezentanții Comisiei Europene au cerut autorităților române ca în perioada 2014-2020 să aloce fonduri importante și să definească programe clare pentru combatarea sărăciei.
România are cea mai mare cotă din UE de populație care trăiește în zonele rurale (45% din totalul populației) și, conform datelor INS pentru 2010, riscul de sărăcie extremă este 4 ori mai mare în zonele rurale (8,8%) în comparație cu zonele urbane (2,2%).
În ceea ce privește disparitățile regionale, analiza regionala arată că regiunile cu cele mai mari rate de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială sunt: Nord-Est, Sud-Vest-ul Olteniei, Sud-Est și Muntenia Sud. La celălalt capăt se află regiunile Vest și București-Ilfov.
În plus, regiunea Vest, este caracterizată, de asemenea, de o rată relativ stabilă, în timp ce regiunea Sud-Vest a avut un trend negativ în ceea ce privește evoluția ratei, de la 55,4% (2007) la 21% (2011).
Zonele urbane afectate de sărăcie includ oraşe mici care se confruntă cu îmbătrânirea demografică şi depopularea, oraşele mono-industriale (de exemplu oraşele miniere), oraşe agricole sau oraşe nou înfiinţate.
Oraşele mici concentrează sărăcia din cauza infrastructurii fizice sărace (transport, sănătate, educaţie), în plus, acestea au fost puternic afectate de restructurarea industrială şi sunt foarte vulnerabile la reforma industrială şi economică, care are ca principal efect o rată scăzută de ocupare şi, prin urmare, venituri instabile şi mici.
