Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Scandal între două familii aplanat de poliţişti

Duminică, agenţii Postului de poliţie Valea Moldovei, au fost sesizaţi despre faptul că în satul Mironu este un scandal.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că duminică, în jurul ori 15.00, pe fondul unor neînţelegeri familiale mai vechi, mai mulţi membri ai familiei lui Ţ.Maghieran, de 52 de ani, au avut discuiţii contradictorii cu membri ai familiei lui P.Ghiocel, de 31 de ani, ambele familii aflându-se una în vecinătatea celeilalte, discuţiile degenerând în scandal, cu loviri reciproce.

La sosirea poliţiştilor, scandalul a fost aplanat, fiind identificaţi şi conduşi la sediul Postului de Poliţie Valea Moldovei, Ghiocel P., şi concubina acestuia M.Nicoleta, de 31 de ani, primul prezentând mai multe leziuni la nivelul capului.

Din declaraţiile acestora şi ale altor persoane identificate la faţa locului a reieşit faptul că Ghiocel P.,Vasile P., de 35 de ani, Dragoş P., de 30 de ani şi Alin P., de 22 de ani, au agresat fizic membrii familiei lui Ţ.Magheran, provocând distrugeri şi locuinţei acestuia, prin spargerea ferestrelor.

Cercetările continuă în vederea identificării tuturor participanţilor la scandal, urmând a se stabili, faptele săvârşite, participaţia fiecăruia, încadrarea legală a faptelor săvârşite, cauza urmând a fi soluţionată procedural.

Pentru monitorizarea evenimentului şi prevenirea altor fapte cu violenţă, la fața locului au rămas în dispozitiv, o grupă din cadrul Serviciului acţiuni speciale, lucrători din cadrul Secţiei 10 Poliţiei Rurală Păltinoasa, Jandarmeriei Gura Humorului şi Postului de Poliţie Valea Moldovei.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*