Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un renumit profesor din Fălticeni a plecat la Ceruri

Colegiul Naţional ,,Nicu Gane,, din  Fălticeni trăieşte din nou durerea unei irecuperabile dispariţii. Profesorul și directorul Crezant Ghenghea a murit.

Şi-a înscris personalitatea sa puternică în galeria celor care au creat ceea ce este astăzi instituţia noastră. Cadrul didactic  a trecut în neființă, la doar 62 ani. Vestea vine la scurt timp după moartea fostului director,  profesor Bogdan Grigoriu.

Mihaela Bărbăcuţ, directorul Colegiului Naţional Nicu Gane:,, Nu ştim ce să ne amintim cu precădere, vitalismul său, personalitatea covârşitoare, dinamismul sau pofta molipsitoare de viaţă. Cu siguranţă toate acestea şi încă multe altele care-l vor păstra viu în amintirea noastră. Colegiul Nicu Gane îşi deschide azi porţile să primească spiritul celui care a fost Crezant Ghenghea, un membru de excepţie al comunităţii noastre școlare. Dinamic și inovator a influențat cu personalitatea sa puternică destinul școlii noastre și al tuturor generațiilor de elevi cărora le-a fost dascăl. Profesorul de matematică ce păşea imediat după facultate în Liceul, atunci, Nicu Gane, aducea un suflu nou şi un stil didactic care şi-a probat eficienţa de-a lungul mai multor generaţii,,.

Retragerea sa din cariera didactică a fost o mare pierdere, dar reuşita l-a însoţit şi pe calea noii sale alegeri. Succesul a fost modelul pe care l-a întruchipat şi pe care l-a insuflat elevilor săi. Era dominat de respectul pentru performanţă şi ceea ce pretindea în primul rând elevilor săi, printre care am avut privilegiul sămă număr şi eu, era să-şi descopere vocaţia şi s-o urmeze cu perseverenţă.Ca tânăr director, în prima etapă în care a condus destinele şcolii, a fost menit să menţină echilibrul într-o perioadă dificilă. Puterea sa extraordinară de muncă, stilul activ şi caracterul dinamic au dat forţă şcolii pe care a iubit-o şi căreia i s-a dedicat. Nu mai puţin important a fost rolul său în a doua perioadă de directorat în care a impus ralierea instituţiei la exigenţele managementului actual,,.Inteligenţă şi forţă, intransigenţă şi corectitudine, tenacitate şi îndrăzneală, toate acestea l-au caracterizat pe cel care a fost profesorul şi directorul, Crezant Ghenghea. Toţi cei care l-am cunoscut am fost fascinaţi de forţa care l-a animat şi a cărei amintire o vom păstra în suflet pentru totdeauna,,  a spus Mihaela Bărbăcuţ, directorul Colegiului Naţional Nicu Gane.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*