Duminică 19 Ianuarie 2025, Actualizat acum 18 zile 12:00 am

Sucevean tâlhărit pentru 250 de lei

Un bărbat de 58 de ani din comuna suceveană Dărmăneşti a sesizat poliţia, duminică seară, după ce a fost tâlhărit de două persoane.

În timp ce se deplasa pe raza satului Părhăuți, el a fost lovit de două persoane necunoscute și deposedat de un portmoneu în care se aflau suma de 250 lei, cartea de identitate și certificatul de naștere.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că victima s-a deplasat la un prieten din comuna Todirești, în vizită, unde a consumat băuturi alcoolice, iar ulterior, s-a deplasat la un magazin mixt din localitate, pentru a cumpăra țigări, unde a mai consumat băuturi alcoolice, în bar fiind prezente mai multe persoane.

În jurul orei 19.00, partea vătămată s-a deplasat spre halta CFR Părhăuți pentru a lua trenul spre comuna Dărmănești, ocazie cu care a fost agresat de două persoane care i-au sustras portmoneul.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, au fost identificați autorii faptei ca fiind Ionuț A., de 28 ani și Vasile L., de 43 ani, ambii din comuna Todireşti.

Ionuț A. a fost găsit în stare de ebrietate în drum spre domiciliu, iar Vasile L. nu a fost identificat, fiind continuate activităţile pentru găsirea acestuia.

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 250 lei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii faptei, urmând să se dispună procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*