În fiecare an, în apropierea Crăciunului, jandarmii suceveni oferă cadouri copiilor sau vârstnicilor aflaţi în situaţii deosebite. În acest an, impresionaţi de drama prin care trece o familie din Botoşani, a cărei fetiţă, Alexia, în vârstă de doar 2 ani şi 7 luni, luptă cu cancerul, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava s-au alăturat campaniei de strângere a fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor medicale.
Luni, 23 decembrie a.c., jandarmii au oferit unui reprezentant al familiei Alexiei suma de 3000 lei, cu speranţa că astfel vor sprijini acest copil să-şi recapete copilăria.
Mulţumim pe această cale presei sucevene pentru că a mediatizat situaţia în care se află copilul şi pentru că astfel a făcut posibilă această acţiune a jandarmilor. Considerăm că fiecare din noi ne putem implica în aceste campanii şi că un ajutor cât de mic poate reda zâmbetul unui copil.
Situaţia în care se află copilul este prezentată pe larg pe http://alaturidealexia.wordpress.com/