Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Adina, fata de 19 ani care cântărește 16 kg, va ajunge într-un centru de protecție a copilului

Adina , fata de 19 ani,din Moldovița care cântărește 16 kg, dar  este și cu retrad psihic va fi internată într-un centru de protecție a copilului.

Purtătorul de cuvânt al Direcției Județene de Protecție a Copilului, Nicoleta Daneliuc

Purtătorul de cuvânt al Direcției Județene de Protecție a Copilului, Nicoleta Daneliuc

Purtătorul de cuvânt al Direcției Județene de Protecție a Copilului, Nicoleta Daneliuc a declart că medicii ieșeni  consideră că în acest caz nu există aspecte de cupă pentru direcția amintită anterior și nici pentru  medicul de familie al fetei, ci doar disfuncții intrafamiliale din cauza patologiei psihice a mamei.Cadrele medicale de de la Spitalul Sfânta Maria din Iași,  acolo unde este internata fata, au trimis o adresă către  Direcția pentru Protecția Copilului Suceava  prin care solicită internarea Adinei într-un centru de ocrotire a minorilor, fetița  urmând să urmeze sub supravegherea cadrelor un program  de recuperare, kinetoterapie și  de stimulare psihică. Adina va mai rămâne în unitatea spitalicească ieșeană internată încă două săptămâni,după care va fi preluată de Direcția de Protecție a Copilului care o va instituționaliza într-un centru de ocrotire.  Daneliuc susține că  ruperea de familie a copilei va fi o problema pentru că aceasta este foarte atașată de mama  și  de sora ei geamană.

Potrivit purtătorului de cuvânt familia nu poate fi acuzată de abuzuri însă autoritățile locale ar fi trebuit  să informeze autoritățile județene și să ceară sprijinul acestora. Pentru a nu se repeta acest caz care a uimit întreaga țară ,conducerea DASPC  Suceava  a trimis o adresa către primăriile din județul Suceava prin care a solicitat solicitat să fie informată asupra unor situații similare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*