Analizele efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava au scos la iveala amănunte uluitoare în cazul celor opt bebeluşi îmbolnăviţi de la Maternitatea Rădăuţi.
Potrivit directorului maternităţii, Dorin Tibeică, 11 cadre medicale ale unităţii medicale sunt purtătoare de stafilococ auriu, acesta fiind microbul care a îmbolnăvit opt persoane între care șase bebeluși , și care este foarte virulent din cauză ca este rezistent la o gama largă de antibiotice. Nou născuții au contactat microbul de la personal. Cadrele medicale urmează tratament la domiciliu.
Maternitatea din cadrul unității spitalicești rădăuțene a fost închisă miercuri, după apariţia focarului de infecţie intraspitalicească. Alte două cazuri de infecţie fiind înregistrate la un nou-născut şi la o mamă, astfel că numărul cazurilor de infecţii ajunge la opt.
Inspectorii sanitari au amendat cu 10.000 de lei Spitalul Rădăuţi, întrucât nu au solicitat autorizaţie sanitară de funcţionare la schimbarea locaţiei aşa cum prevede legislaţia, şi cu 5.000 de lei pentru că unitatea nu a raportat infecţia nosocomială. Nouă nou-născuţi şi mamele acestora au fost transferaţi, miercuri şi joi, de la Maternitatea din Rădăuţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
Prefectul Florin Sinescu a cerut , de altfel, suplimentarea maşinilor de ambulanţă care să facă naveta Rădăuţi – Suceava astfel încât toate gravidele la termen să fie transportate pentru a naşte la Spitalul Judeţean Suceava. Autorităţile spun că la maternitate se vor dispune şi alte sancţiuni, fiind vorba despre o situaţie gravă. Maternitatea din Rădăuţi va rămâne închisă până când se va face dezinfecţie, iar analizele ulterioare vor indica dispariţia microbului. De asemenea, a fost informat Raed Arafat și este posibil să vină la Rădăuți. Maternitatea a mai fost închisă în luna iunie, timp de o săptămână, pentru dezinfecţie, în urma unei infecţii cu bacilul piocianic la un nou-născut. Atunci, maternitatea funcţiona în vechiul spaţiu.