Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor a declarat astăzi, că în judeţ nu există localităţi aflate într-o situaţie dificilă, însă sumele care vor fi disponibilizate de la bugetul de stat în următoarea perioadă, şi care vor fi orientate înspre judeţul Suceava, sunt binevenite.
„Lucrăm la câteva materiale care sunt transmise Guvernului României, în sensul de a mai acorda nişte resurse financiare pentru autorităţi publice locale. Mă refer la primăriile care sunt încă în situaţia dificilă de a sigura necesarul pentru ceea ce înseamnă perioada de iarnă, respectiv încălzirea şi deszăpezirea”, a spus Nechifor.
El a afirmat că în şedinţa executivului central se va vota alocarea de fonduri care să mai „stingă din presiunile financiare. „Aşteptăm încă o veste bună şi sper ca, în felul acesta, autorităţile publice din judeţul Suceava să poată încheia cu bine un an financiar destul de greu”, a precizat şeful administraţiei judeţene care a susținut că solicitări de fonduri au venit din partea a circa 20 de primării , acestea însumând până în 9 milioane de lei. Nechifor speră ca banii să ajungă la Suceava cât mai repede, întrucât se apropie finalul de an, iar o întârziere ar face ca aceştia să nu mai poată fi folosiţi.