Polițiștii beligieni însoțiți de omologii din Suceava au descins din nou în județul Suceva unde au efectuat percheziții . Poliţiştii suceveni asistaţi de doi ofiţeri belgieni au făcut, luni, şase percheziţii în localităţile Vicovu de Sus, Vicovu de Jos şi Rădăuţi, belgienii având suspiciuni că acolo ar fi ajuns mai multe maşini ce au fost furate de pe teritoriul Belgiei.
Percheziţiile au vizat două societăţi din municipiul Rădăuţi, respectiv atelierul de dezmembrări auto – SC Denson Company SRL şi amanetul SC Euro Tehnic SRL, precum şi domiciliile administratorilor acestora. In urma percheziţiilor nu a fost găsită nicio maşină furată, însă ofiţerii belgieni au ridicat mai multe telefoane mobile, dar şi contracte de vânzare – cumpărare prin care s-ar fi comercializat maşini furate de pe teritoriul Belgiei.
În urmă cu aproximativ două săptămâni în judeţul Suceava au mai fost făcute percheziţii în Rădăuţi, Măneuţi, Volovăţ, Frătăuţii Vechi şi Milişăuţi tot la cererea autorităţilor belgiene. La percheziţii au luat parte şi procurorul de caz din Bruges şi trei poliţişti belgieni. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, dosarul în care au avut loc percheziţiile a fost întocmit în Belgia, pentru furt calificat şi trafic cu utilaje de mare tonaj care nu necesită înmatriculare auto. El a spus că, potrivit anchetatorilor belgieni, în perioada 2007-2008 patru cetăţeni români au furat din zona Bruges 12 vehicule de tonaj greu, în valoare de un milion de euro, pe care le-ar fi adus în România, au falsificat seriile de şasiu, după care au făcut vânzări succesive între membrii grupării, o parte din utilaje fiind comercializate cu 50.000 – 60.000 de euro, iar restul închiriate.