Un grup de femei democrat liberale ,membre ale Organizației județene a PDL Suceava se află în perioada 4-7 decembrie într-o vizită la Parlamentul European. Vizita a fost organizată de europarlamentarul PDL, suceveanul Petru Luhan . Președintele Organizației județene a PDL Suceava, Cătălina Laura Culipei împreună cu alte trei reprezentante ale sexului frumos s-au și fotografiat în capitala Belgiei. Lidera de la județ a femeilor pedeliste a postat pe pagina personală de pe facebook o fotografie cu cele trei colege de partid. Poza a fost făcută la un punct turistic de atracție al Belgiei, Atomul. Despre cei care nu știu sau nu au vizitat acest monument emblematic , le putem spune că atomul este un monument construit în 1958 cu ocazia unei expoziții mondiale. El reprezintă structura unui atom de fier mărit de 150 de miliarde de ori. Atomul are noua sfere din oțel ,inițial au fost făcute din aluminiu, legate între ele prin tunele.În tunelele dintre sfere se afla diverse exponate. Sfera din vârf oferă o priveliște panoramică impresionanta asupra orașului. Clădirea are 102 metri înălțime și cântărește 2400 de tone. Stabilitatea sa este asigurată de trei perechi de stâlpi de susținere. Așteptăm poze și impresii de la femeile democrat liberale și de la Parlamentul European!