Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Problema parazăpezilor dezbătută la Prefectura Suceava

La Prefectura Suceava  s-a desfăşurat astăzi  o întâlnire cu reprezentanţii secţiilor de drumuri naţionale şi judeţene, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava având drept subiect repartizarea panourilor parazăpezi pe sectoarele de drum.

13.700 de metri liniari de panouri parazăpezi au fost  alocate secţiilor de drumuri naţionale din judeţ astfel : Suceava – 1.300 ml, Ilişeşti – 4.500 ml, Fălticeni – 2.900 ml, Rădăuţi – 2.000 ml şi Câmpulung Moldovenesc – 3.000 ml.

Secţia Suceava va instala 3.100 ml parazăpezi pe DN2  în comunele Forăşti, Vadu Moldovei, Buneşti şi Bosanci şi la Bălcăuţi în zona Ratoş.

Pe DN 17 vor fi instalate panouri parazăpezi – 4.500 ml –  în Ilişeşti, Stroieşti şi Şcheia, pe DN 17 A la Dorneşti şi Bălcăuţi – 2.000 ml, pe DN2K în Milişăuţi ( Milişăuţi – Iaslovăţ ) – 1.000 ml şi 100 ml pe DN29 în comuna Dumbrăveni.

Secţia Câmpulung Moldovenesc va poziţiona cei 3.000 de metri liniari pe DN2E pe raza localităţilor Spătăreşti – Rădăşeni – Cornu Luncii – Păltinoasa.

„Vom acţiona rapid şi, până la mijlocul săptămânii viitoare, va fi finalizată acţiunea de amplasare a parazăpezilor. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice evoluţie a vremii, deja suntem în avertizare meteo de cod galben de ninsori şi viscol. Ţin să mulţumesc proprietarilor de terenuri care au permis montarea panourilor pe proprietăţilor lor” a spus prefectul Florin Sinescu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*