Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Firma Pfeiffer amendată de Primărie cu 9.000 de lei

Firma germană Pfeiffer a fost amendată cu 9.000 de lei de Primăria municipiului Suceava . Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat astăzi că  amendata a fost dată pentru că  această firmă nu a adus la starea iniţială trei dintre străzile pe care a executat lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare. Pfeiffer a primit amendă maximă de 6.000 de lei pentru strada Rulmentului şi de 3.000 de lei pentru străzile Duzilor şi Mesteacănului, toate din cartierul Obcini.  Edilul s-a arătat nemulțumiit de modul în care s-a lucrat pe strada Rulmentului arătând că acolo ar trebui pusă o pancartă cu mesajul „aşa nu se face”.

„Am dat două amenzi pentru că suntem sfidaţi. Ni se spune că se lucrează însă nu se vede în teren acest lucru. Ar trebui pusă o pancartă pe strada Rulmentului cu mesajul „aşa nu se lucrează”. Strada este plină de gropi, de apă, nesemnalizată. Nun pot circula nici pietonii nici maşinile. Este un dezastru. Nu înţeleg fenomenul pentru că au primit banii şi îşi bat joc. Asta în condiţiile în care constructorii se plâng că nu au lucrări. Dacă într-o săptămână nu refac strada nu putem intra în iarnă cu ea. Vor fi amendaţi în continuare”, a declarat Lungu. Lucrările de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare care vor fi finaliza în 2014  se realizează cu fonduri europene atrase prin Programul Operaţional Sectorial- Mediu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*