286 este numărul de amendamente depus de parlamentarii democrat liberali suceveni la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014 . Deputatul Ion Bălan care este și președintele Organizației Municipale a PDL Suceava, a declarat la ultima conferință de presă că amendamentele au vizat 10 ministere de la care s-au solicitat fonduri pentru continuarea sau demararea unor investiții utile locuitorilor județului.
Democrat liberalii prin vocea parlamentarului Ion Bălan susțin că au fost solicitați bani pentru finalizarea unor lucrări importante cum ar fi finalizarea lucrărilor la Centrul Cultural Bucovina construirea de parcări de reședință între blocuri, construirea unei parcări supraterane pe bulevardul George Enescu din Suceava, regularizarea râului Suceava în vederea amenajării unei zone de agrement, continuarea lucrărilor la sala de sport a Colegiului Național ”Ștefan cel Mare”, construirea unei săli polivalente în zona Metro, lucrări de investiții în școli și grădinițe, în modernizarea de străzi, în reabilitarea termică a blocurilor și dotarea Spitalului Județean cu un computer tomograf precum și alocarea de bani pentru finalizarea lucrărilor la șoseaua de centură a Sucevei.
”La șoseaua de centură trebuie să recunoaștem că sunt prinse niște sume de bani pentru continuarea lucrărilor dar insuficiente pentru finalizarea investiției în condițiile în care sunt foarte multe datorii pentru lucrările efectuate în acest an. Noi am solicitat banii necesari pentru finalizarea investiției în 2014”, a spus Bălan.
Bălan a afirmat că au fost depuse amendamente pentru toate primăriile din județ și din partea senatorului Gheorghe Flutur și a deputatului Sanda Maria Ardeleanu.