Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Micul trafic de frontieră va fi din nou restricţionat, de luna viitoare

Ordinul Agenţiei de Administrare Fiscală privind aplicarea de instrucţiuni speciale pentru unele categorii de bunuri introduse de către călători pe teritoriul ţării, în bagajele personale, a fost suspendat temporar şi va reintra în vigoare pe 1 decembrie.

Autorităţile spun că aceste măsuri cu caracter administrativ sunt destinate atât prevenirii şi combaterii evaziunii vamale şi fiscale, cât şi  protejării sănătăţii consumatorilor.

Autoritatile vamale au renunţat temporar, săptămâna trecută, la ordinul emis de Ministerul Finanţelor, care prevedea completarea unui formular în care trebuiau declarate toate bunurile din bagajele care erau introduse în ţară şi introducerea în România a unor cantităţi limitate de produse, o data la 7 zile.

Motivul a fost haosul creat la punctele de trecere a frontierei, înclusiv la Siret, unde s-au creat cozi mari, iar şoferii şi localnicii au devenit nervoşi deoarece nu mai puteau aduce cantităţi mari de alimente ieftine din Ucraina.

Produsele avute în vedere erau tutunul, băuturile alcoolice, carburantul, florile şi plantele ornamentale, uleiul, zahărul, făina, tărâţea, fructele şi legumele proaspete.

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*