Poliţiştii suceveni au intervenit, duminică, pentru a aplana conflictul dintre două grupuri de persoane care s-au luat la bătaie cu barda şi pari de metal
Gheorghe N., de 30 de ani, din comuna Arbore, a sesizat poliția despre faptul că a fost amenințat și lovit de Florin N., de 23 de ani, localnic.
La fața locului, polițiștii au identificat un grup de bărbați și femei, care erau în conflict.
Două dintre persoanele implicate în scandal Gheorghe N. și Argentina N. au fost transportate la spital pentru acordare de îngrijiri medicale.
Din cercetări a reieșit că cele 2 persoane au fost implicate într-un conflict spontan la care au participat Gheorghe F., de 51 de ani, din localitate și Florin N.. De la Gheorghe F. a fost ridicată o bardă care o avea asupra sa, iar dintr-un șanț a fost ridicată o bară metalică, obiecte folosite în conflict.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri sau alte violențe și distrugere.