În Palatul de Justiție din Suceava cei care intră pentru a-și pleda cauzele pot coborî la demisol unde a fost deschis un restaurant.
În local pot mânca sau bea cafea ,un ceai sau un suc, nu numai cei care au contact cu instanța dar și cei din exterior și care sunt în trecere prin zonă. Firma care a reușit să intre în grațiile celor de la conducerea justițiabililor și se ocupă de servirea clienților nu prepară mâncarea în imobil, ci este adusă din afară.
Așa se face că cei care lucrează la Judecătorie,Tribunal sau Curtea de Apel, avocații,învinuiții sau inculpații pot să coboare la demisolul imobilului să-și potolească foamea sau să savureze deliciul unei cafele.