Direcţia Silvică Suceava a câştigat procesul cu Fondul Bisericesc Ortodoxă din Bucovina după ce, miercuri, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea intentată de Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei, prin care solicită, prin retrocedare, peste 160.000 de hectare de pădure.
Procesul, care a început în 2007, fusese suspendat la sfârşitul anului trecut deoarece Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu a achitat partea sa de 1,2 milioane de lei din avansul pentru efectuarea unei expertize solicitată de instanţă.
Decizia de suspendare a fost atacată, însă, de Arhiepiscopie la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a decis în aprilie 2013 reluarea procesului la Curtea de Apel Cluj.