Duminică 19 Ianuarie 2025, Actualizat acum 18 zile 12:00 am

159,2 miliarde pentru învăţămînt, la rectificare

Plenul Consiliului Judeţean Suceava a votat  astăzi ,în unanimitate rectificarea bugetului cu 282,88 miliarde de lei vechi. Banii au venit de la bugetul de stat şi provin din cotele defalcate din TVA şi impozitul pe venit. 159,2 miliarde de lei au fost repartizate pentru învăţămîntul preuniversitar, din care 107,7 miliarde pentru salarii, iar restul pentru cheltuieli materiale. Municipiilor Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, şi oraşelor Siret şi Gura Humorului li s-au repartizat 66,5 miliarde pentru plata ratelor şi dobînzilor la proiectul „Utilităţi şi mediu”.

Alte 42,7 miliarde sînt pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap, în timp ce pentru echilibrarea bugetelor locale s-au împărţit 13,4 miliarde de lei. Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a afirmat că, în general, fondurile acoperă nevoile primăriilor. El a adăugat că, dacă va fi necesar, primăriile în dificultate financiară ar putea beneficia de noi finanţări în decembrie.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*