Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, susţine că Guvernul USL falimentează primăriile prin nefinanţarea unor investiţii. Într-o declaraţie politică prezentată, astăzi, în Parlament, el a spus că, de exemplu, Primăria Cîmpulung Moldovenesc are conturile blocate pentru că înregistrează datorii mai vechi de 90 de zile în valoare de 7,5 milioane de lei. Senatorul PDL a explicat că Primăria a ajuns în această situaţie după ce a fost nevoită să includă în contabilitate facturi emise de firmele care au executat lucrările la pîrtia de schi. Asta, cu toate că proiectul prevede că, la fel ca în anii trecuţi, lucrările trebuie decontate de Ministerul Dezvoltării. Pîrtia de schi este finalizată în proporţie de peste 80%. Gheorghe Flutur a menţionat că blocarea conturilor Primăriei Cîmpulung afectează întreg programul de investiţii al municipiului şi toate cofinanţările şi, de asemenea, creează probleme în asigurarea banilor pentru plata salariilor şi a utilităţilor. El a precizat că, în ciuda sprijinului promis de guvernanţi, în ţară sînt foarte multe cazuri de genul celui de la Cîmpulung Moldovenesc. În declaraţia sa politică, liderul PDL a solicitat Guvernului Ponta şi majorităţii USL din Parlament să aloce fonduri pentru obiectivele de investiţii realizate în proporţie de peste 50% şi care au ca beneficiari administraţiile locale. Gheorghe Flutur a mai spus: „Nu putem pune bază pe declaraţiile USL, însă ar fi cazul ca Guvernul să respecte măcar propriile decizii, cum ar fi Ordonanţa care prevede că stingerea arie ratelor primăriilor este prioritară”. El a adăugat: „Pentru că guvernarea USL este incompetentă, dar consecventă, mă tem că va continua să ignore Bucovina, Suceava şi Moldova în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor cu fonduri din bugetul de stat”.
Flutur:,, Guvernul USL falimentează primăriile prin nefinanţarea unor investiţii,,
Loading...
loading...
- 12 noiembrie 2013
- 51 vizualizări
- Fără comentarii