Cei aproximativ 60 de angajaţi ai Şcolii Herla, din comuna Slatina, au început să-şi primească salariile restante. Primarul PDL al localităţii, Ilie Gherman, a semnat, luni dimineaţă, deschiderea liniei de finanţare. Prefectul Sucevei, Florin Sinescu a declarat astăzi că, tot în urma deschiderii liniei de finanţare, unitatea de învăţămînt urmează să cumpere lemnele necesare pentru asigurarea încălzirii.
Personalul didactic şi auxiliar de la Şcoala Herla nu şi-a primit salariile pe septembrie şi octombrie, din cauză că primarul Gherman refuzase să deschidă linia de credit în Trezorerie. Florin Sinescu a menţionat că salariile pentru cele două luni totalizează 378.000 de lei. La mijlocul lunii octombrie, Prefectura Suceava a făcut plîngere penală împotriva primarului de Slatina pentru abuz şi neglijenţă în serviciu. Vineri, 8 noiembrie, Ilie Gherman a fost reţinut pentru aceste acuzaţii. Judecătorii au decis ca primarul să fie cercetat în libertate, iar procurorii au făcut recurs. Ilie Gherman a refuzat să deschidă linia de finanţare întrucît conducerea PSD a Inspectoratului Şcolar Suceava nu l-a consultat atunci cînd a numit-o pe Oana Şorodoc în funcţia de director al Şcolii Herla.
Directoarea este soția unui consilier local PSD și la rândul ei este apropiată social-democraților. Recursul împotriva deciziei de cercetare în stare de libertate a primarului PDL al comunei sucevene Slatina, Ilie Gherman, va fi judecat miercuri, 13 noiembrie. Ilie Gherman a precizat, astăzi, că a întîrziat semnarea deciziei de deblocare a banilor pentru profesori fiindcă Inspectoratul Şcolar Suceava a transmis ordinul de numire a Oanei Şorodoc în funcţia de director al Şcolii Herla, prin fax, pe 29 octombrie. Primarul a adăugat că în ultima vreme s-a aflat în concediu. Primarul de Slatina a mai spus că speră să fie scos de sub urmărire penală.