Grevă în învățământul sucevean. Directoarea Şcolii Herla, din comuna Slatina, Oana Şorodoc, a anunţat că luni, 11 noiembrie, între orele 12-14, profesorii vor fi în grevă de avertisment. Asta înseamnă că în intervalul înainte menţionat nu se vor face ore. Din cauza primarului PDL, Ilie Gherman, care nu a dorit să deschidă liniile de finanţare a şcolii, profesorii nu şi-au primit salariile din luna septembrie.
Primarul este nemulţumit că, fără a fi consultat, conducerea PSD a Inspectoratului Şcolar Suceava a numit-o în funcţia de director pe Oana Şorodoc. Aceasta este cunoscută ca o apropiată a PSD iar soțul acesteia este consilier din partea aceluiași partid . Dealtfel, nici Consiliul de Administrație al Școlii nu a fost convocat de numirea acesteia în fruntea unității de învățământ. Oana Șorodoc și-a dat gradul didactic II în luna august ca apoi de la 1 septembrie conducerea învățământului sucevean să o numească prin detașare director. Ea pare însă mai preocupată de șefie decât de igiena în școală și în grupurile sanitare.