Duminică 19 Ianuarie 2025, Actualizat acum 18 zile 12:00 am

PNL Suceava : Statul să transfere imobilele dezafectate autorităţilor locale

Deputaţii liberali vor depune o iniţiativă legislativă care vizează transmiterea unor bunuri imobile dezafectate din domeniul privat al statului şi administrarea autorităţilor publice centrale în proprietatea autorităţilor administraţiei publice locale.

Viceprimarul Sucevei , liberalul Ovidiu Doroftei, a declarat joi într-o conferinţă de presă că aceste imobile, unele dintre ele aflate în stare avansată de degradare, vor fi reabilitate şi redate comunităţilor pentru diverse funcţionalităţi.

Viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei

Viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei

El a ținut să precizeze că este vorba în principal de institute, de tabere şcolare şi de multe alte clădiri sau terenuri dezafectate care se află în administrarea unor ministere sau entităţi comerciale unde statul este acţionar majoritar.

„Iniţiativa liberală deschide oportunitatea ca autorităţile locale să dezvolte mediul antreprenorial local, să creeze locuri de muncă şi venituri suplimentare la bugetele locale. În unele localităţi iniţiativa poate veni şi în sprijinul unor proiecte cum sunt zonele industriale acolo unde încă mai există suprafeţe de teren ce ţin de anumite instituţii ale statului”, a conchis liberalul sucevean.

În municipiul Suceava nu există nici un fel de imobil care ar urma să intre în administrarea autorităților  publice locale .


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*