Lăcașul de cult, construit după forma mîinii boierului Răftivanu, riscă să rămână o amintire dacă autoritățile nu vor aloca fonduri pentru restaurare.
În ultimii 20 de ani, bisericii “Patru degete” din satul sucevean Poiana i-au fost alocate doar 130 milioane de lei vechi, iar cei aproximativ 150 de enoriași nu pot susține financiar refacerea edificiului.
Preotul paroh, Gabriel Botezatu ne-a declarat că a solicitat sprijin de la județ, însă e greu de spus când se vor găsi fonduri. Biserica a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din anul 2004.
Situată pe un vârf de deal, cu patru turle albe înălțindu-se spre cer ca patru degete ale unei mâini, ctitoria boierilor Raftivanu a avut mult de suferit, în nu foarte lunga sa istorie până când să devină monument istoric. Arhitectura deosebită face ca pelerinii care o vizitează să o confunde cu o mănăstire, ceea ce nu este departe de adevăr, deoarece ctitorii au avut intenția, la un moment dat, să o transforme în mănăstire.
“Din păcate, acum, biserica, aflată pe lista monumentelor istorice, este într-o avansată stare de degradare.Din cauza unor fisuri în acoperiș cauzate de trănete, apa s-a infiltrat. În partea dinspre răsărit dar și pe laterală au apărut fisuri în zid , de sus până jos , care amenință dislocarea periculoasă a zidurilor. Deci trebuie intervenit de urgență.”,a spus preotul paroh, Gabriel Botezatu.
În prezent, biserica se află într-o stare de degradare. Acoperișul are fisuri, cauzate de trăsnete, prin care se infiltrează apa în interiorul său, în zona turlei naosului și deasupra altarului. Prin găurile din streașină, intră ciori în podul bisericii. În primul deceniu al secolului al XXI-lea a apărut o fisură în axul absidei altarului, de sus până jos, care amenință dislocarea zidurilor.
Ca urmare a infiltrațiilor apei de ploaie, tencuiala din interiorul bisericii se macină. S-a înaintat un memoriu la Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava prin care s-a solicitat ajutor înainte de a se deteriora mai grav biserica. Se impune consolidarea zidurilor, înlocuirea învelitorii și refacerea streșinii.
Scurt istoric al bisericii
Sfîntul lăcaș are patru turnuri dispuse exact ca și degetele de la mînă. Lipsește un al cincilea turn care ar fi trebuit să fie corespondentul degetului mare. Explicația e simplă. Unul dintre boierii Răftivanu, cei care au construit biserica, nu avea degetul mare la o mînă. Printr-o neînțelegere s-a ajuns ca meșterii să facă biserica asemeni mîinii fără un deget a boierului Răftivanu. Pe cît de ciudate au fost începuturile acestei biserici pe atît de zbuciumată și misterioasă a fost “viața” ei. Vechimea bisericii este atestată și de un clopot care datează din 1847.
Conform tradiției, boierul Lupu Răftivanu a scăpat din război fără degetul mare de la mână, care fusese zdrobit de un glonte. În semn de mulțumire către Dumnezeu că a rămas în viață, a comandat realizarea unei biserici. e spune că în urmă cu mai bine de 120 de ani, pe aceste locuri au trăit doi frați, Lupu și Nicolae care aveau împreuncă 300 de hectare de pământ.Ei au construit această biserică în 1884.Se vroia a fi o biserică mare, mai semeață oricare din ținut.
Boierii au chemat o mulțimede meșeri și și au ales locul de biserică pe vîrful unui deal. Meșterii au întrebat apoi cum să fie biserica iar unul dintre frați Răvtivanu a ridicat mîna și țînînd degetele întinse în sus, a zis: “Uite așa”. Nimeni nu mai știe care dintre boieri a dat indicație meșterilor. Că o fi fost Lupu, că o fi fost Nicolae, cert este că cel care a întins mîna spre cer era boierul care nu avea degetul mare la o mînă. Iar mîna întinsă a fost tocmai cea cu patru degete, a boierului Lupu care vroia să indice de fapt poziția bisericii dar meșterilor nu le-a fost prea clar.
Fiecare a înțeles ce a vrut. și cum nu aveau nici un șef și le era frica să-l mai întrebe o data pe boier, meșterii s-au împăcat unii cu alții, construind biserica după orientarea indicată de mînă lui Răftivanu dar li conform formei mîinii lui. Sfînta zidire a ieșit pe placul boierilor Răftivanu: așa cum alta nu e. Bucuroși, ei au dat apoi porunca să fie pictata biserică pe dinauntru iar toate icoanele să aiba ramele aurite.
Atât în primul cât și în al doilea război, biserica a avut un trecut zbuciumat. Rușii , susțin localnicii, și-au bătut joc de biserică. Au luat un extinctor și au împroșcat pe icoane, pe catapeteasmă. Au distrus tot prin biserică. Pe vremea aceea, osemintele fraților Răftivanu erau într-o cutie, în bisericp. Pe atunci, rușii creșteau porci pe lîngă biserică. Era, de jur împrejur, o livadă, iar în jurul livezii era gard viu de nuci. De abia au putut fi salvate cîteva oseminte ale boierilor care au fost apoi îngropate în curtea bisericii.
După terminarea razboiului, oamenii au pus mînă de la mînă și au adunat bani să repare biserica. Reparațiile au început în 1948. Au fost chemați meșteri, zidari, zugravi, pictori. Calvarul bisericii din Poiana a luat sfîrșit de abia în 1985. Împinși de la spate de autoritățile de atunci, care le spuneau că tot ce-i boieresc e rău și trebuie distrus, sătenii din Poiana și cei din satele vecine au distrus zidul împrejmuitor al bisericii.
Din cărămizile luate din zid, unii și-au făcut case, alții le-au vîndut în sate mai îndepărtate. Dar pentru cei din Poiana asta contează mai puțin. Important e că biserica a rămas în picioare dar și că acum dacă nu se face nimic, în timp aceasta se va degrada și mai mult. În ruinele clădirii ridicate în secolul al XIX-lea a fost amenajată casa parohială. Au fost reparate zidurile și întărite cu beton, montându-se o centrală termică.
Comunitatea locală este mică, în sat locuind în jurul a 120 de familii, dintre care trei sferturi sunt bătrâni, iar 50 de persoane sunt singure.
În partea de est a bisericii, lângă peretele altarului, se află mormântul modest al boierului Gheorghe Sterea (1853-1940), considerat ctitor al bisericii.
