Economistul Mircea Lupu a fost schimbat din funcţia de manager al Spitalului Municipal Fălticeni. Începînd de vineri , locul lui a fost luat de doctorul Vlad Alexandru Morariu, în baza unei dispoziţii emise de primarul Fălticenilor, Cătălin Coman.
Alexandru Morariu este specialist în ortopedie-traumatologie şi a fost numit cu delegaţie pînă la organizarea unui concurs. Acesta trebuie să aibă loc pînă pe 1 aprilie 2014, cel tîrziu. Primarul Coman a spus că a decis schimbarea managerului pentru eficientizarea activităţii unităţii spitaliceşti.
Economistul Mircea Lupu era la şefia Spitalului Fălticeni din 2010. Contractul lui de management a expirat în septembrie, dar a fost prelungit de primar pînă la sfîrşitul lunii trecute.