Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Biserica„Sfântul Dumitru“ din Suceava se pregătește pentru hram

Biserica Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava îşi va cinsti sâmbătă , 26 octombrie 2013  ocrotitorul. Slujba arhierească  cu prilejul hramului bisericii .va fi oficiată de un  sobor numeros de preoți. Aici a fost adusă anul trecut de la Muntele Athos o reproducere a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Pantanassa“, care va rămâne în acest sfânt lăcaş.

Sâmbătă , 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, vor fi oficiate Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie.

Icoana «Pantanassa», care poartă chipul Maicii Domnului, are dimensiunile 80/60 cm şi va fi aşezată în biserică, în partea stângă, aproape de altar, pentru ca fiecare credincios să aibă posibilitatea să se închine Maicii Domnului. În România mai sunt doar două copii a icoanei făcătoare de minuni «Pantanassa», la Biserica Rusă din Bucureşti şi la Mănăstirea Oaşa din judeţul Alba. Icoana «Pantanassa» este donaţia unei familii de suceveni, Iris Elena şi Ioan Bulboacă. Într-una din vizitele făcute la Bucureşti de arhimandritul Efrem, egumenul Mănăstirii Vatopedi din Sfântul Munte Athos, le-a spus studenţilor teologi: «Toate copiile pe care le facem după această icoană pentru a le dărui sunt făcătoare de minuni! În mod special este vindecătoare de cancer». Cu ajutorul Maicii Domnului şi cu binecuvântarea arhimandritului Efrem, dar şi al părintelui Chiril, această icoană pictată şi sfinţită în Sfântul Munte Athos a fost donată bisericii noastre“, a spus pr. paroh Nicolae Horga.

Scurt istoric

 

Urmare a îndemnului marelui său înaintaş, Ştefan cel Mare, de a reface cetăţile spirituale ale Moldovei, între 1534 şi 1535, pe locul unei biserici mai vechi aflate în ruină din apropierea curţii domneşti de la Suceava, domnitorul Petru Rareş ridică o frumoasă biserică cu hramul “Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”. Noul lăcaş a fost zidit după modelul Bisericii “Sf. Gheorghe” din Hârlău, în stil ştefanian, cu cele trei încăperi specifice: altar, naos şi pronaos, la care s-a adăugat un pridvor închis, cu o turlă pe naos. A fost pictată în interior, apoi, între 1537 şi 1538, şi în exterior, astăzi păstrându-se câteva fragmente. A fost sfinţită la 30 august 1535 de către ctitor şi mitropolitul Teofan al Moldovei. Biserica a fost afectată de un incendiu la 1809, două decenii mai târziu fiind reparată. La această refacere, după cum se poate vedea în ilustrata de epocă, lăcaşul a primit o altă înfăţişare arhitecturală, acoperişul fiind modificat, cu o turlă poligonală simplă şi un fronton neoclasic în partea apuseană.

De asemenea, în interior, a fost desfiinţat zidul care separa naosul de pronaos, astfel dispărând tabloul votiv al domnitorului Petru Rareş cu familia sa. În vecinătatea bisericii, între 1560 şi 1561, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, ginerele lui Petru Rareş, a zidit un turn cu trei etaje cu rol de clopotniţă şi de observator asupra întregului oraş. După incendiul din 1809, turnul a fost refăcut în 1845, când i s-a adăugat o cupolă poligonală. Până la începutul secolului al XX-lea acesta a fost folosit drept foişor de foc pentru pompierii suceveni. În prezent, Biserica domnească “Sf. Dumitru” din Suceava are înfăţişarea iniţială.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*