În data de 25 octombrie este sărbătorită Ziua Europeană a Justiţiei.
Cu această ocazie, în intervalul orar 9.00 – 14.00, vor avea loc manifestări de tipul „uşilor deschise” la Curtea de Apel Suceava, la care sunt invitaţi să participe elevi, studenţi şi orice persoană interesată de sistemul judiciar din România.
„Evenimentul are ca scop stabilirea unei relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie, magistraţii, şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii, şi are ca prioritate asigurarea transparenţei, de natură să permită cetăţenilor crearea unei imagini reale asupra condiţiilor de muncă ale magistraţilor, ale etapelor pe care le parcurge un dosar până a fi soluţionat etc.”, susțin reprezentanții Biroului de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Suceava.