Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava se apucă de învăţat limba chineză. La Reuniunea anuală de management instituţional organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) cu directorii unităţilor de învăţământ din judeţ, el a delcarat că intenţionează să se înscrie la un curs de limba chineză care va fi organizat la Universitatea „Ştefan cel Mare”.
De asemenea, preşedintele CJ Cătălin Nechifor a îndemnat profesorii să studieze şi alte limbi străine, nu doar engleza.
„De foarte mult ori noi discutăm cu partenerii noştri de acolo despre astfel de schimburi între profesori şi elevi. Sunt şi tabere pe care cei din Schwaben şi cei din Polonia le organizează anual şi avem schimburi de copii. În felul acesta internaţionalizăm şi conceptul de educaţie, pentru că experienţa pe care o capătă un copil, chiar şi într-o săptămână, e foarte importantă şi trebuie multiplicată. A şti limba engleză acum e ca şi cum ştiam a scrie în urmă cu 60 de ani. Engleza e o necesitate, dar hai să ne orientăm şi spre alte limbi moderne. Sunt şi alte limbi care pot fi utile în acest spaţiu, spre exemplu, ucraineana, dat fiind că avem foarte multe relaţii cu cei din partea de nord a Bucovinei”, a declarat preşedintele CJ, Cătălin Nechifor.
Cătălin Nechifor susţine că în acest fel şi elevii ar putea fi mai deschişi spre învăţarea limbilor străine.