Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

O femeie din Bacău a rămas stupefiată când a mers să viziteze casa fratelui său din Suceava, nelocuită de 15 ani

O femeie din Bacău care a mers să viziteze, în urmă cu două zile, casa fratelui său din Suceava, care era nelocuită de 15 ani, a avut parte de o surpriză foarte neplăcută.

Locuinţa a fost golită de bunuri în valoare de 8000 de euro. Femeia susţine că furtul ar fi avut loc în ultimii doi ani întrucât în 2011 ea a mai trecut pe acolo şi era totul în regulă.

Femeia a sesizat Postul de Poliţie Suceviţa că a fost spartă casa fratelui său, Tiberius G. Un geam era forţat din exterior, iar din casă lipseau o centrală termică, o plită cu hotă, o chiuvetă, oglinzile din băi şi 14 calorifere din oţel, bunuri evaluate la 8.000 de euro.

Femeia le-a relatat poliţiştilor că fratele său s-a căsătorit în 1998 şi a părăsit Suceviţa, stabilindu-se în străinătate.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt calificat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*