Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Hotărâre şoc! Administratorii judiciari de la Termica au decis oprirea căldurii în şcoli şi grădiniţe

Municipiul Suceava se confruntă cu o situaţie fără precedent – societatea de termoficare a oraşului a primit instrucţiuni clare să nu mai furnizeze căldură în şcoli şi grădiniţe, deşi temperaturile exterioare sunt apropiate de 0 grade chiar şi în timpul zilei. Iar veştile rele nu se opresc aici, ameninţarea plutind asupra tuturor celor racordaţi la sistemul centralizat.

Decizia a fost luată la numai două zile de la începerea asigurării căldurii necesare în câteva unităţi şcolare, de către administratorii judiciari ai Termica, cei care deţin puterea decizională, acum, când societatea este în insolvenţă.

„Furnizarea căldurii trebuie să fie aprobată de administratorii judiciari, ori în momentul de faţă nu există vreo dispoziţie în baza căreia să putem asigura acest serviciu”, a declarat directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu.

Acesta a explicat motivele care au stat la baza deciziei de stopare a „probelor la cald”, prin care caloriferele din şcoli şi grădiniţe au dat căldură: „Actualul preţ de furnizare a agentului termic induce pierderi suplimentare, pentru că nu a fost aprobat noul preţ de producere a gigacaloriei, vizat de ANRE. Ori administratorul judiciar, care reprezintă interesele creditorilor, nu poate accepta ca furnizarea agentului termic să se facă pe pierderi, în continuare. Cu cât pierderile cresc, cu atât scad şansele creditorilor de a-şi recupera banii. Până nu se găseşte o modalitate de acoperire a pierderilor, precum majorarea preţului de producere a gigacaloriei, este posibil să nu ni se permită furnizarea de căldură”.

La începutul săptămânii, primarul Ion Lungu a solicitat pornirea căldurii în unităţile şcolare rămase la sistemul centralizat, după ce dispus şi pornirea centralelor pe gaz metan cu care sunt dotate 11 unităţi şcolare sucevene. Drept urmare, la mijlocul săptămânii, căldura a ajuns în caloriferele a două grădiniţe din cartierul Burdujeni – „Ţăndărică” şi „Prichindelul”, în cele ale Şcolii Gimnaziale Nr. 10, precum şi la Şcoala Gimnazială Nr. 1.

 

Pierderi enorme pentru fiecare zi de funcţionare, la Termica

Faptul că administratorii judiciari nu permit furnizarea căldurii în condiţiile actuale reiese foarte clar şi din adresa oficială pe care au transmis-o vineri Primăriei Suceava, Consiliului Local Suceava, dar şi către Consiliul Judeţean şi Prefectură, ca înştiinţare.

„Creditorii majoritari nu sunt de acord ca SC Termica SA să îşi continue activitatea în pierdere, acest lucru diminuând drastic şansele de a-şi recupera creanţele cu care sunt înscrişi la masa credală”, este una din concluziile adresei transmise municipalităţii pe 4 octombrie.

Motivaţiile administratorilor judiciari ţin în primul rând de lipsa de rentabilitate a funcţionării Termica, care a înregistrat pierderi de peste 95.000 lei pentru fiecare zi de funcţionare din luna anterioară.

„Numai în luna septembrie 2013, prestarea serviciului public de alimentare cu energie termică pentru asigurarea apei calde consumatorilor rezidenţiali racordaţi la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică a condus la înregistrarea unei pierderi de circa 2.852.000 de lei în bugetul SC Termica SA. De asemenea, estimăm că, în condiţiile funcţionării în luna octombrie 2013 a capacităţilor de producere a energiei termice care utilizează drept combustibili gazele naturale, pentru asigurarea încălzirii şi apei calde celor aproximativ 50.000 de consumatori care beneficiază de acest serviciu public, pierderea care ar rezulta s-ar cifra la peste 3.700.000 de lei, în condiţiile în care preţul de producere se menţine la valoarea de 121,74 lei/gigacalorie (fără TVA), la ieşirea din centrală. Acest preţ a fost stabilit de ANRE pentru situaţia producerii energiei termice în cogenerare, pe bază de cărbune, în vreme ce preţul avizat de ANRSC pentru producerea energiei termice pe bază de gaze naturale este de 259,18 lei/gigacalorie (fără TVA)”, se arată în adresa oficială transmisă de administratorii judiciari Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL şi MGA Insolvency SPRL.

 

Termica nu are obligaţia să asigure căldura sucevenilor

O altă „lovitură sub centură” venită din partea administratorilor judiciari se referă la faptul că Termica nu mai are nici o obligaţie în a asigura căldură şi apă caldă sucevenilor.

Astfel, conform acestora, odată cu expirarea licenţei pe care o deţinea Termica, de distribuţie, furnizare şi transport a unui serviciu public (energia termică), contractul de concesiune încheiat cu Primăria Suceava a încetat de drept.

„În contextul celor prezentate mai sus, nu mai există cadru legal pentru ca Termica să mai presteze serviciile care fac obiectul contractului de concesiune. Vă solicităm ca până la data de 09.10.2013 să vă exprimaţi în mod concret punctul de vedere în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor legale şi disponibilitatea de a sprijini financiar activitatea SC Termica SA în sezonul rece care urmează”, spun administratorii judiciari, în adresa trimisă Primăriei Suceava.

 

Administratorii judiciari ameninţă cu stoparea totală a activităţii Termica

Intenţiile administratorilor judiciari de a opri total orice activitate prestată de Termica rezultă clar din adresa lor:

“În condiţiile în care Primăria Suceava şi CL nu îşi vor îndeplini obligaţiile legale de a achita la timp subvenţia şi de a suporta pierderile rezultate din activitatea societăţii, începând cu 09.10.2013, SC Termica SA nu va mai presta serviciile de producere, distribuţie, furnizare şi transport a agentului termic”.

Practic, dacă aleşii locali nu vor aproba curând majorarea preţului de producere a gigacaloriei la 445 lei, preţ solicitat de Termica pentru producerea, transportul şi distribuţia energiei termice încă din luna august a acestui an, sucevenii riscă să nu primească deloc căldură, cel puţin până la punerea în funcţiune a noii centrale termice, pe biomasă, construită de Bioenergy, al cărei termen de punere în funcţiune este 9 noiembrie 2013.

 

Sursa: Monitorul de Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*